Atacul de panica

Stresul cu care ne confruntăm zilnic la locul de muncă, nesiguranţa zilei de mâine, precum şi presiunile financiare şi emoţionale din perioada de criză fac ca atacurile de panică să devină o problemă din ce în ce mai frecventă Chiar dacă nu reprezintă o ameninţare la adresa vieţii pacientului, atacurile de panică repetate au consecinţe negative asupra sănătăţii, duc la depresie sau creează probleme în viaţa profesională şi personală. Atacul de panică reprezintă o stare de frică sau de anxietate intensă, apărută brusc, în situații în care nu este amenințată viața, determinând accelerarea ritmului cardiac, respirații rapide și scurte, sentimentul de pierdere al controlului și de moarte iminentă. Atacurile de panică pot afecta radical viaţa de familie sau viaţa profesională. În cursul unui atac de panică, simptomele fizice ajung la intensitate maximă în aproximativ 10 minute. Pe lângă acestea, apar şi o serie de simptome cognitive şi emoţionale: persoanele trăiesc o frică foarte intensă şi se gândesc că vor muri sau vor înnebuni. Odată diagnosticat, atacul de panică este o tulburare cu un prognostic foarte bun la tratament. Studiile arată că, tratamentul adecvat poate reduce sau elimina complet atacurile de panică la 70%-90% dintre pacienţi. Prognosticul este cu atât mai bun cu cât tulburarea este identificată mai devreme. Ceea ce reprezintă o problemă este că doar o persoană din 3 care suferă de atacuri de panică primeşte un tratament adecvat. Peste 90% dintre pacienţi au convingerea că au o boală fizică şi se prezintă la neurolog (44%), cardiolog (39%) şi la gastroenterolog (33%). Prezenţa a minim 4 simptome din cele 13 de mai jos permite diagnosticarea atacului de panică. Simptome cardiovasculare 1. Palpitaţii, ritm cardiac accelerat (senzaţia că inima bate “nebuneşte”); 2. Transpiraţie; 3. Dureri în piept; Simptome respiratorii 4. Senzaţie de sufocare, nod în gât sau respiraţie neregulată; Simptome gastrointestinale 5. Senzaţie de greaţă, vomă sau dureri de burtă; Simptome neurovegetative 6. Ameţeli, pierderea echilibrului, senzaţie de leşin; 7. Senzaţia că te îneci; 8. Tremurături; 9. Senzaţia de amorţeală sau furnicături; 10. Frisoane sau puseuri de căldură; Simptome psihologice 11. Sentimentul că lumea nu e reală sau sentimentul de detaşare de sine; 12. Teama de a nu pierde controlul sau de a înnebuni; 13. Teamă de a nu muri, teama de a nu face un atac de cord, atac cerebral etc. Fiecare dintre noi are momente in care se lupta cu suferinta: avem emotii intense si dificile, ganduri negre, amintiri dureroase, senzatii nedorite sau intolerabile. Ne gandim la toate acestea, ne ingrijoram in legatura cu ele, le anticipam, ne speriem de ele, ne intrebam daca vom mai fi ca inainte.. Majoritatea oamenilor care au probleme de ANXIETATE si DEPRESIE asteapta prea mult pana sa ceara ajutor, sperand ca lucrurile se vor imbunatati si problemele vor trece. Studiile arata ca o data cu trecerea timpului aceste probleme se agraveaza, NU „trec”, iar trecerea timpului este inutila, nu conduce la nimic bun. Aceste probleme sunt tratate prin psihoterapie cognitiv-comportamentala. Apelati cu incredere la un psiholog. Psiholog,psihoterapeut Simona Hint, tel: 074005037

Cum atingem fericirea?

Dacă cineva ne-ar pune aceasta întrebare acum: „Ce vă face să fiţi fericiţi?”, probabil că unii dintre noi am spune că o vacanţă, o maşină nouă, mai puţină grăsime corporală, un job nou, găsirea jumătăţii, un copil etc. Dar oare fericirea depinde doar de aceste circumstanţe externe sau ar trebui să mai luăm în calcul şi alte aspecte printre care şi norocul, sau factorii genetici? Ce-i drept, au existat dovezi ştiinţifice care au demonstrat că fericirea este, într-o anumită măsură, dictată de gene. Însă aceasta diferă în funcţie de gen (la femei este de 26%, iar la bărbaţi, de 39%) şi tinde se crească odată cu înaintarea în vârstă. Cu toate acestea, nu ar trebui să credem că dacă nu suntem purtători ai acestei variaţii generice vom fi osândiţi la o viaţă privată de fericire şi plină de amărăciune. Există o multitudine de lucruri pe care le putem face pentru a îmbunătăţi aspectele de care depinde fericirea noastră. De fapt, fericirea depinde de alegerile pe care le facem Din ce în ce mai multe studii arată că „fericirea şi-o mai face omul şi cu mâna lui”, cum spune românul. Există mulţi factori şi nenumărate tehnici care au fost testate de oamenii de ştiinţă şi s-au dovedit a fi utile. Folosind studii şi cărţi de specialitate, mai jos am întocmit o listă cu lucruri pe care le putem face pentru a ne spori nivelul de fericire. Fii recunoscător! Cel mai important este faptul că recunoştinţa ne ajută să fim mai fericiţi. Atunci când ne gândim cum am putea trăi în lipsa unor persoane dragi ne îmbunătăţim stările afective mai mult decât atunci când contemplăm prezenţa respectivelor persoane în vieţile noastre. Ca atunci când realizăm cât de important ne era un lucru abia după ce nu îl mai avem, în această situaţie propusă de specialişti învăţăm să apreciem lucrurile din jur şi să ne bucurăm de ele doar imaginându-ne cum ne-ar fi fără ele Recunoştinţa ne face mai buni. În cazul relaţiei de cuplu s-a constatat o mai bună dezvoltare a vieţii în doi atunci când partenerii îşi arată recunoştinţa în timpul interacţiunilor. Aşa că un mic dar acordat partenerului sau prietenului, în semn de „mulţumesc”, ar putea fi o idee bună. Ce putem face pentru a deveni mai recunoscători? Dăruieşte! Altruismul ne ajută să fim mai fericiţi, există şi cercetări care sugerează că trăim mai mult dacă dăruim. Pe scurt, cercetătorii de la Universitatea din Michigan au concluzionat că mortalitatea este mult mai scăzută în rândul indivizilor care îşi ajută prietenii, rudele sau vecinii şi care îşi susţin emoţional partenerii de viaţă. Rezultatele au rămas aceleaşi şi după ce oamenii de ştiinţă au luat în considerare mai multe variabile printre care factorii demografici, personalitatea şi starea de sănătate mintală. Ex. oferiti cadouri. Savurează viata: Fă-ţi timp să te bucuri de lucrurile pozitive din viaţa ta, de prezenţa persoanelor dragi şi de oportunităţi neaşteptate. Pentru a putea observa toate lucrurile bune care ni se întâmplă trebuie să trăim în prezent Jeremy Dean propune două metode prin care să învăţăm cum să „gustăm viaţa”. Unul dintre sfaturile sale este „să fim prezenţi”. Minţile şi gândurile noastre „zboară” chiar şi atunci când realizăm sarcini extrem de importante, însă cu puţină concentrare ne antrenăm creierul să fie atent la detaliile din viaţa de zi cu zi. Viaţa este scurtă şi de aceea trebuie să avem grijă să ne bucurăm de fiecare clipă. Cheia fericirii, însă, constă în perspectiva asupra timpului. Petrece-ţi cât mai mult timp alături de persoanele dragi! Ex: viziteaza-ti prieteniii, rudele, Evită cele mai des întâlnite regrete. Exemple de regrete pe care trebuie sa le evitam: a. Îmi doresc să fi avut curajul să trăiesc aşa cum am vrut eu, nu cum se aşteptau alţii să o fac. b. Îmi doresc să nu fi lucrat atât de mult. c. Îmi doresc să fi avut curajul să îmi exprim sentimentele. d. Îmi doresc să fi păstrat legătura cu prietenii mei. e. Îmi doresc să îmi fi permis să fiu fericit. Si un exercitiu pentru intrega familie care ne ajuta sa fim mai recunoscatori si implicit mai fericiti: Seara inainte de a merge la culcare fiecare membrul a familei trebuie sa spun pe rand 5 lucruri pentru care multumeste in acea zi. Ex. “Multumesc ca mami m-a luat azi de la gradi” exemplul fetitei mele. Luptă-te pentru fericire, Fii optimist! Si nu uita sa spui multumesc. Psiholog clinician specialist Simona Hint , Tel:0740054037

Cum imi ajut copilul sa-si invinga teama, sugestii pentru parinti

Copilul tau de ce anume se teme? Parintii isi invata copiii sa se teama de rezultate, de consecintele faptelor lor. Atunci cand ii spui copilului tau sa nu se joace pe strada pe unde trec masinile, sa nu vorbeasca cu strainii, sa nu se joace cu medicamentele etc., il inveti cum sa fie prudent. Unele frici sunt obisnuite pentru copii si apar intre 2 si 5 ani. Si adultii se tem de o multime de lucruri, dar si copiii. Fricile copiilor devin motive de ingrijorare atunci cand ei dezvolta temeri puternice, nejustificate, care le creeaza o stare de anxietate puternica. Aceste stari sunt, in general, create de fobii. Dar pana la fobii ne confruntam cu fricile. Iata 6 din cele mai frecvente frici pe care le au copiii si cum ii poti ajuta sa treaca peste. Frica de moarte Oricat de incredibil vi s-ar parea trebuie sa stiti ca si copiii se tem de moarte. Ei sunt foarte curiosi atunci cand vine vorba despre trecerea in nefiinta, insa lor nu le esti frica de ea pana cand nu o vad la oameni sau la animale. Acela este, probabil, primul moment in care un copil isi constientizeaza conditia de om trecator prin viata. Nu te teme sa ii spui copilului despre moarte, atunci cand este cazul, dar asigura-l ca nu este momentul sa se teama pentru propria viata pentru ca nu trebuie. Daca o persoana pe care o cunostea a murit, atunci vorbeste-i despre acest lucru. Secretele si faptul ca nu stie ce s-a intamplat il vor speria si mai tare. Frica de scoala Mai tineti minte prima zi de scoala sau de gradinita cand ati mers cu parintii de mana si au stat cu voi toata ziua pana cand v-ati acomodat? Eu imi amintesc. Nu se stie inca ce anume declanseaza acesta frica: sa fie faptul ca parasesc casa, parintii, ca intra intr-un loc nou si necunoscut, ca vor cunoaste copii noi? Vorbeste cu el despre toate experientele prin care trece atunci cand ajunge acasa. Il va ajuta foarte mult. Teama de a merge la dentist „Daca nu esti cuminte, il chem pe doctor sa iti faca o injectie”. Suna cunoscut? Nu ar trebui pentru ca nu este o metoda sanatoasa. Frica de doctor il va face pe copilul dumneavoastra sa creasca cu aceasta teama si nu va ajunge la medic decat atunci cand boala va fi foarte avansata. Nu cred ca va doriti un asemenea lucru. De dentist copiii se tem pentru ca nu pot controla vizitele atat de dese acolo combinate cu amintirea durerii. Alege un dentist specializat pe ingrijirea copiilor si, cel mai important, invata-l sa aiba o igiena orala corespunzatoare ca sa rareasca vizitele la cabinet. Teama de despartire Aceasta teama apare in randul bebelusilor de 6-7 luni, si se pot prelungi pana la 18 luni. Aceasta frica se naste atunci cand mama isi „paraseste” copilul pentru a se intoarce la munca. Aceasta frica se poate vindeca daca il lasati cu persoane familiare precum tatal, bunicii, matusa etc. Desi nici asa copilului nu ii va placea foarte tare sa isi piarda mama, va protesta mai putin pentru ca el va ramane cu cineva cunoscut lui. Daca familia apropiata nu poate avea grija de el atunci cand mama nu poate si trebuie sa apelati la un strain, atunci lasati-i pe cei doi un timp pana cel mic se va familiariza cu persoana respectiva. Este foarte important ca micutul sa intre in contact cu aceasta persoana si sa reuseasca sa o recunoasca. Atunci cand pleci undeva, nu trebuie sa te strecori pe usa din spate. Nu e deloc recomandabil sa faci asta pentru ca el va avea impresia ca ai disparut, ca l-ai parasit si va fi foarte suparat. Daca iti vei lua la revedere de la el si ii vei spune ca pleci, de ce si cand te intorci, el va stii unde esti si va stii ca trebuie sa te intorci. Frica de animale Toti copiii se tem de animale intr-o oarecare masura, insa aceasta dispare odata cu inaintarea in varsta. De cele mai multe ori ei se sperie de latrat, de mieunit, de faptul ca se misca rapid, ca nu inteleg ce este etc. Ca sa il puteti ajuta sa treaca peste aceasta frica este foarte important sa nu ii transmiteti propria frica. Invata-ti copilul ce comportament trebuie sa adopte in fata animalutelor. Sub nicio forma nu trebuie incurajat un comportament agresiv pentru ca animalele vor riposta iar copilului ii va fi si mai frica. Daca vecina de langa are un caine iar celui mic ii este frica de el, luati-l de mana si spuneti-i: „Cainii sunt infricosatori, dar acesta sta langa noi si este foarte prietenos. Nu vrei sa fi prietenul lui?”. Daca nu vrea, nu trebuie sa il fortezi. O alta solutie este sa aveti propriul animal de casa. Puteti sa il luati atunci cand si copilul este mic ca sa poata creste impreuna. Invata-l sa aiba grija de animalut. De cele mai multe ori copiii ne uimesc prin curajul lor si lipsa de teama de a incerca lucruri noi. De obicei acest lucru se intampla atunci cand ei inca nu constientizeaza lumea inconjuratoare si nu cunosc consecintele actiunilor lor. Tocmai de aceea, parintii au rolul de-ai invata ce este bine si ce este rau, de ce anume sa se fereasca, ce sa nu le placa pentru ca nu e bine, ca actiunile lor au consecinte, cum sa se comporte pentru ca asa e frumos, etc. Frica de intuneric Aceasta este probabil prima frica la care va ganditi atunci cand veti raspunde la intrebarea de mai sus. Imaginatia copiilor infloreste atunci cand luminile se sting. El incepe sa se gandeasca la tot felul de lucruri, de animalute, de obicte care se misca, la fantome, la monstrii de sub pat etc. Aceasta frica apare in randul copiilor atunci cand parintii insista ca micutul sa doarma cu lumina stinsa. Unor copii le este atat de frica de intuneric incat inima de bate foarte repede. Multi copii se trezesc peste noapte si sunt invaluiti in intuneric si atunci le este foarte frica. Trebuie sa nu uitati ca un copil vede o camera intunecata diferit de cum o vede un adult. Chiar daca aceasta teama vi se pare deplasata uneori, nu o neglijati. Ascultati-va copilul si descoperiti de ce anume ii este frica pe intuneric dar nu-i consolidati teama spunandu-i ca si dumneavoastra va e frica de….Puteti sa ii spuneti, in schimb, de una din fricile pe care le-ati avut in copilarie si pe care el nu o impartaseste. O sa se simta mai in siguranta. O alta metoda ar fi sa montati o veioza pe care sa o lasati noaptea aprinsa, dar asigurati-va ca acolo unde sta, nu creeaza siluete care ar putea sa sperie copilul. De asemenea, puteti sa lasati usa dormitorului crapata si spuneti-i copilului ca sunteti in camera de langa, deci el nu este singur niciodata. Nu este tocmai indicat sa il lasati sa doarma cu voi daca se trezeste peste noapte pentru ca isi va face un obicei din acest lucru. Incurajati-l spunandu-i cat de mandra sunteti de el pentru ca doarme singur, in camera lui. O alta metoda foarte prietenoasa si creativa de abordare a fricii de intuneric este sa ii spuneti o poveste in care eroul principal se temea de intuneric si cum a invis aceasta teama. El va empatiza mult cu personajul si va prinde curaj. Apelati cu incredere la un psiholog. Simona Hint psiholog tel:0740054037

Informații și recomandări pentru familie și prietenii persoanelor cu afazie

• Vorbiți rar, pronunțați cuvintele clar și repetați mesajul dacă pacientul nu-l înțelege. • Utilizați cuvinte uzuale și propoziții scurte, la obiect. • Vorbiți tare, fără să țipați însă. • Priviți-l în ochi, încurajați-l să vă privească buzele în timp ce îi vorbiți, labiolexia reprezentând un sprijin în decodarea mesajului. • Comunicați cu pacientul într-un cadru liniștit, evitând zgomotele și alți factori perturbatori, deoarece capacitatea de concentrare a pacientului și rezistența lui la efort sunt limitate, mai ales în primele luni de la accidentul vascular cerebral. • Folosiți gesturi elocvente pentru a facilita înțelegerea (de exemplu, pentru a scrie faceți și un gest cu mâna imitând scrisul). • Facilitați comunicarea prin utilizarea de imagini, cuvinte scrise, indicați obiectele la care vă referiți și puneți și la îndemâna pacientului creion și hârtie. • Acordați timp pacientului să răspundă, nu vorbiți în locul lui și nu-l întrerupeți atunci când acesta se străduiește să comunice și își găsește cu greutate cuvintele. • Rețineți că pacienții cu afazie sunt de cele mai multe ori impulsivi, au o capacitate de autocontrol redusă, capacitate de concentrare limitată, obosesc repede și au nevoie de intervale lungi de odihnă alternate cu cele de stimulare verbală. • Fiți conștient de faptul că pacienții cu afazie pot prezenta un simptom numit perseverare care se manifestă prin tendința de a repeta un cuvânt, o silabă sau un gest când acesta nu mai este funcțional. Pacientul pare a avea o fixație, pare blocat pe un anumit cuvânt, deși i se cere să spună altceva. O pauză scurtă, de câteva minute, sau schimbarea temei de discuție sunt eficiente în combaterea perseverării. • Rețineți că pacienții au o condiție instabilă, au zile bune și zile rele. Astfel, ei pot înregistra progrese semnificative, pentru ca blocajele să apară în cazul unei îmbolnăviri, a trăirii unor emoții intense, a oboselii sau suprasolicitării. Poate apărea și regresul dacă nu se respectă orele de somn, nu se exersează suficient în afara ședințelor de logopedie sau se întrerup prematur exercițiile de recuperare. • Bucurați-vă de fiecare progres obținut. • Evitați să răsfățați pacientul sau să-l supraprotejați! Nu faceți în locul lui nimic din ceea ce poate face singur! • Explicați-i pacientului în termeni simpli, însoțiți de gesturi elocvente, că dificultățile curente sunt provocate de o boală care îi limitează posibilitățile de comunicare, dar că el este la fel de inteligent ca înainte. • Aveți multă răbdare și încredere că pacientul se va recupera, manifestați o atitudine cât mai pozitivă în prezența lui și evitați folosirea unor termeni negativiști și victimizanți. Logoped Simona Hint tel 0740054037

Sfaturi pentru parintii cu copii balbaiti

Atunci cand discutati cu copilul vorbiti rar si calm, cu pauze dese (oferiti-i un exemplu de comunicare verbala) si lasati-l pe cel mic sa termine ce are de spus, fara a-l intrerupe si fara a-i completa fraza. Concentrati-va asupra a ceea ce spune si nu asupra modului in care vorbeste. • Mentineti un contact vizual normal cu copilul in timp ce acesta vorbeste si ascultati-l cu atentie. Utilizati expresiile fetei si limbajul non-verbal pentru a-l face sa inteleaga ca ascultati si va intereseaza ceea ce spune si nu modul in care o spune. • Acordati copilului tot sprijinul necesar, incurajati-l si felicitati-l atunci cand sunteti multumit de el. • Nu-l intrebati prea multe; copilul vorbeste mai degajat atunci cand isi exprima propriile idei. In loc de intrebari puteti comenta ceea ce va povesteste. • Acordati cateva momente copilului in exclusivitate, pentur a discuta despre balbaiala ca despre un lucru obisnuit, banal, de care nu trebuie sa-i fie rusine sau frica. • Creati o atmosfera relaxanta si calma acasa; evitati influentele emotionale negative. • Invatati-i pe ceilalti membri ai familiei cum sa vorbeasca cu copilul (calm, cu pauze si fara intreruperi) si nu-i lasati pe frati sa-l tachineze sau sa-l forteze sa vorbeasca corect. • Evitati activitatile care obosesc sau excita copilul in mod exagerat, chiar daca este vorba de activitati care ii fac placere. • Scadeti nivelul exigentelor pentru copilul balbait, chiar daca acesta devine capricios sau fratii sunt gelosi pe el. Logoped Simona Hint Tel:0740054037

Frica la copii intre 3-6 ani

De cele mai multe ori copiii ne uimesc prin curajul lor si lipsa de teama de a incerca lucruri noi. De obicei acest lucru se intampla atunci cand ei inca nu constientizeaza lumea inconjuratoare si nu cunosc consecintele actiunilor lor. Tocmai de aceea, parintii au rolul de-ai invata ce este bine si ce este rau, de ce anume sa se fereasca, ce sa nu le placa pentru ca nu e b...ine, ca actiunile lor au consecinte, cum sa se comporte pentru ca asa e frumos, etc. Parintii isi invata copiii sa se teama de rezultate, de consecintele faptelor lor. Atunci cand ii spui copilului tau sa nu se joace pe strada pe unde trec masinile, sa nu vorbeasca cu strainii, sa nu se joace cu medicamentele etc., il inveti cum sa fie prudent. Unele frici sunt obisnuite pentru copii si apar intre 2 si 5 ani. Si adultii se tem de o multime de lucruri, dar si copiii. Fricile copiilor devin motive de ingrijorare atunci cand ei dezvolta temeri puternice, nejustificate, care le creeaza o stare de anxietate puternica. Aceste stari sunt, in general, create de fobii. Dar pana la fobii ne confruntam cu fricile. Iata 6 din cele mai frecvente frici pe care le au copii:- frica de intuneric, teama de despartire, frica de animale, frica de scoala , teama de dentist frica de moarte, Ei in acesta perioada nu fac distinctia intre frica reala si frica imaginara( povesti , desene.

Importanta socializarii copiilor 3-6 ani.

Este o varsta in care el intareste legatura care si-a format-o pana atunci cu ceilalti, dar si cu tine ca parinte, ajungand chiar sa inteleaga starile prin care treci. Este si momentul cand poate s...a se puna in situatia altcuiva simtind acel sentiment de empatie. O data ce si-a format in primii trei ani de viata comportamentul de a socializa cu ceilalti din jurul sau va fi mai usor de acum incolo sa lege si sa intretina relatii amicale. Importanta socializarii cu alti copii ajuta la dezvoltarea personalitatii Desi inclinam sa ne gandim la emotie doar intr-un context negativ, trebuie sa stii ca cele mai influente efecte ale socializarii asupra perosonalitatii cuiva provin din interactiunea indivizilor la nivel emotional, printr-un proces prin care fiecare individ devine psihologic accesibil unul altuia. In ceea ce priveste copilul, la inceput, familia este cea mai importanta, dupa care in copilarie si adolescenta devin importante grupurile de prieteni si scoala, iar pentru adulti grupul de la locul de munca si noua familie intemeiata. In cea mai mare parte mamicile sunt cele care il introduc pe cel mic in cultura noastra, iar pentru dezvoltarea personalitatii copilasului cel mai important este modul de a se comporta al mamei. Studiile arata ca o atmosfera negativa de acasa poate afecta in mare masura un copil, de aceea dezvoltarea personalitatii unui copil depinde foarte mult de interactiunile sociale la care este supus si de efectele pe care le are aceasta din urma asupra lui. Succesul sau esecul in cadrul programelor scolare vor avea si ele la randul lor un impact asupra personalitatii in curs de formare a copilului, tocmai datorita timpului petrecut cu rost la gradinita. Daca valorile pe care le gaseste la gradinita nu sunt apropiate de cele formate in sanul familiei atunci vor aparea conflicte prin care fie auto-aprecierea sau increderea in sine se vor intari, fie ele vor inceta sa mai existe ca sentimente pentru copilul respectiv. Importanta socializarii cu alti copii a celor singuri la familie Este foarte important sa inveti un copil singur la pariti cum sa socializeze. Un prim motiv pentru care un astfel de copil trebuie sa invete sa socializeze cu altii este pentru a invata sa imparta si sa interactioneze cu ceilalti copii din jurul sau. Traind intr-un mediu diferit fata de acei copii care au si alti frati, este indicat sa incerci sa construiti un mediu asemanator care sa favorizeze dezvoltarea capacitatilor de socializare si implicit de integrare. Iata cateva sfaturi pentru a creea mediul potrivit: 1. In primul rand trebuie sa intelegi motivul pentru care un copil singur la parinti are nevoie sa socializeze, iar acesta este pentru ca in cazul lui interactiunea sociala cu alti copii este mai scazuta decat a celor care au frati sau surori, si in acelasi timp au probleme cu impartitul, fapt ce face ca relatia dintre doi tineri sa fie una de invatatura reciproca. 2. Indeamna-ti copilul sa ia parte la diverse grupuri de joaca sau clase pentru copii precum dansul, gimnastica, echipele de sport sau karate, astfel de activitati incurajeaza pe fiul sau fica ta sa se deschida in fata strainilor si sa lege o legatura cu ei. 3. Fa-i cunostinta cu alti copii care sunt singuri la parinti pentru ca, fiind asemanatori prin faptul ca experimenteaza aceeasi conditie de a nu avea frati sau surori, pot sa relationeze intre ei intr-un anumit mod. 4. Explica-i ce rol important joaca familia in cadrul caruia el poate sa gaseasca tovarasi de joaca si astfel sa formeze o legatura cu un altul, considerand-ul fie prieten bun, apropiat fie model. 5. Incearca sa creezi un mediu familial aparent potrivit pentru copiii frati prin mentinerea unei legaturi stranse cu alti parinti care au si ei copii si facand diverse activitati impreuna precum excursiile, picnicurile. 6. Nu trebuie sa lasi ca situatia de copil singur la parinti sa devina o scuza pentru diverse comportamente ca timiditatea sau rasfatarea, ci dimpotriva trebuie sa pui din ce in ce mai mult accentul pe inter-relationare umana.Psiholog clinician specialist, logoped, psihoterapeut, consilier Simona Hint tel:0740054037

ANXIETATEA DE PERFORMANTA SI STRESUL LA COPII NOSTRI

ANXIETATEA DE PERFORMANTA SI STRESUL LA COPII NOSTRI Intrebari pe care si le pune orice parinte: 1.De ce copilul meu este stresat? Stresul este reactia psihologica a unei personae, provocata de situatii sau constrangerea care ii este impus...a. In functie de cauzele sale stresul poate fi clasificat in doua: Stresul reactional- o reactie la un eveniment ce are loc intr-un anumit moment ex. Schimbarea locuintei, nasterea unui fratior, divortul parintilor. Stresul cronic- un stress provocat de un eveniment perturbator si repetitiv, sau o presiune prelungita asupra copilului, ex. Certurile nesfrasite din casa, presiunea scolara , un program supraincarcat, anxietatea de performanta: -programul supraincarcat “temele nesfarsite , fara a face pauza” -disciplina prea rigida sau prea multe responsabilitati “Nu-i voie sa faci asta si asta” -asteptari ridicate “ Sa vii acasa numai cu 10” -viata scolara “ Compararea cu alti copii” Ce inseamana anxietate de performanta: inseamna teama de esec, teama de a fi evaluat, judecat. Cu cat copilul este mai stresat, cu atat are rezultate mai slabe, cu cat are rezultate mai slabe cu atat este mai tresat( un cer vicios din care copilul nu poate iesi) Din experienta mea clinica , am constat ca exista o crestere a numarului de cazuri de anxietate de perfomanta in randul copiilor, la varsta de 8-9 ani. Semnele lor de oboseala excesiva a copiilor duce la refuzul de a nu mai mearge la scoala. Simtomele anxietatii de performanta: -dureri de burta -dureri de cap -stari de greata -maini umede sau extremitati reci -tremuraturi -transpiratii -ameteli -tensiune muscular -nod in gat -tristete -neliniste -ticuri nervoase, -roaderea unghiilor, - mangaierea parului, -oftat regulat. -dificultati la adormire Cum sa-i ajutam pe copii sa evite anxietatea Actorii cei mai imporanti in gestionarea anxietatii saut parintii. Trebuie sa incurajam copilul sa se autodepaseasca, dar el nu trebuie sa aiba nici odata impresia ca este iubit doar atunci cand inregistreaza performante. Trebuie facuta diferenta intre a incuraja si a impune . Iata cateva sfaturi in acest scop: 1. Nu juca rolul de profesor/invatator 2. Sprijiniti-l si incurajati-l 3. Concepeti exigente realiste 4. Oferiti sustinere si afectiune 5. Ascultati-va copii- confesiune 6. Nu-I judecati 7. Sa se puna accentual si pe efort si nu nunai pe rezultat 8. Investiti in copiii dumneavostra si timp, din timpul dumneavostra, - jucativa cu ei indiferent de varsta, petreceti-va timp si cu ei. Si o intrebare pentru parinti : Va aduce aminte de un moment in care v-ati jucat de-a v-ati ascunsalea cu parinti dumneavostra, sau de-a nu te supara frate., sau alte jocuri……, sigur va amintiti si aceasta amintire va lasa un zambet pe fata. Investiti si timp in copii dumneavostra. Daca copilul dumneavostra prezinta simptomele de mai sus enumerate nu ezitati sa apelati la un specialist. Psiholog Simona Hint Tel: 0740054037

Cum ne invatam copii sa-si exprime emotiile:

Cum ne invatam copii sa-si exprime emotiile: Emotiile sunt reactiile care genereaza modificari in activitatile organismului fata de realitate. Reprezinta sisteme de aparare care afecteaza comportamentul general si, implicit, capacitatea de concentrare, memorare, stocare si reactualizare a datelor, precum si viteza de reactie a copilului. Ce sunt emotiile? Emotiile sunt de doua tipuri, si anume p...ozitive si negative. Cele pozitive, desigur, benefice pentru om, sunt buna dispozitie, afectivitatea, incantarea, speranta. Emotiile negative sunt daunatoare, precum nemultumirea, suferinta, frica. Daca un copil se simte bine, acest lucru ii permite sa aiba sentimente pozitive, sa-si dezvolte constiinta emotionala in sens pozitiv. Emotia negativa care apare cel mai des la copii este supararea. Motivele sunt, desigur, copilaresti, cele pe care parintele trebuie sa le inlature cu grija si rabdare. Atunci cand copiii sunt mici, solutionarea pare mai usoara, deoarece parintii sunt mai mereu prezenti. Situatiile conflictuale mai insemnate, care genereaza si suparare mai intensa, apar odata cu cresterea copilului, cu mersul la gradinita. Putem da ca exemplu colegii care ravnesc la aceeasi jucarie. Cum controlam emotiile copilului? Nu trebuie sa negam emotiile, ci trebuie sa le controlam cu intelepciune. Exista reguli, mai eficiente fiind cele “nescrise”, la care fiecare parinte poate sa apeleze. Stapanirea de sine, limitarea persoanelor care sa actioneze asupra copilului, prezenta atunci cand apar problemele, fermitatea, calmul, atmosfera placuta si lipsita de tensiuni emotionale din familie, exprimarea clara, sunt doar cateva“arme” din “arsenalul” parintilor. Emotiile actioneaza asupra tuturor, de la copii mici si pana la adulti. Diferenta este ca, adultii isi pot controla propriile emotii, ba mai mult, pot controla si coordona emotiile copiilor. Copiii au nevoie de sprijinul parintilor si de cel al adultilor din preajma lor atunci cand traverseaza o stare emotionala, fie ea pozitiva sau negativa. Acesata este esentiala pentru sanatatea emotionala a celui mic. Generalitati despre emotiile copiilor Se pare ca emotiile apar chiar din primele luni de viata. Atunci cand este inconjurat de dragoste si incurajat in exprimarea emotiilor pozitive, copilul zambeste, putandu-se citi in privirea sa bucuria. Lacrimile apar atunci cand exista si emotiile negative, mai ales atunci cand nu i se satisfac anumite dorinte. Acum, ei nu constientizeaza aceste prime emotii, dar se pare ca amintirile lor se fixeaza in zestrea emotionala inainte de a fi capabili sa le exprime prin cuvinte. Mai tarziu in viata, se declanseaza aceste amintiri emotionale. Acesta este motivul pentru care parintii joaca un rol important in dezvoltarea sa emotionala, incepand de la cea mai frageda varsta. Exista specialisti care sustin teoria ca istoria sentimentelor si a emotiilor incepe inca din viata intrauterina. Pe de alta parte, altii indraznesc sa sustina faptul ca influenta campului infoenegetic incepe chiar inainte de conceptie. Tipuri de emotii La copilul mic, pana in 6 luni, emotiile sunt limitate ca numar, rezumandu-se la zambet si plans. Parintele trebuie sa incurajeze exprimarea emotiilor pozitive – zambetul. Stimulii pentru acest tip de emotii sunt, de regula, exteriori, precum zambetul mamei, al tatalui, al bunicilor. Plansul poate fi generat de un act aparent neinsemnat, precum indepartarea unei jucarii de langa copil. Aceasta emotie nu o putem numii manie, ci doar un disconfort legat de aspectul estetic al jucariei. Dupa 6 luni, deja apar emotii noi, cum ar fi frica, frustrarea. A repeta continuu unui copil ca nu are voie sa faca ceva, starneste emotii negative, motiv pentru care acest fapt este containdicat. Frica poate fi controlata de parinte prin explicarea catre copil ca nu are motive sa traiasca aceasta emotie. Un exemplu ar fi frica de intuneric, iar solutionarea acestei probleme se face prin sederea impreuna cu copilul in intuneric, gradual, pana cand frica va disparea.(„Fobiile copilariei”) Frica de singuratate, mai ales atunci cand in jurul lui nu isi mai regaseste parintii, reprezinta un tip de emotie care trebuie educata pozitiv, deoarece poate marca copilul pentru viata viitoare. Cum ii invatam sa isi exprime emotiile? Copiii invata, dupa cum bine stim, prin imitatie, din articolul „Tipurile de invatare si aplicarea lor in viata de zi cu zi”. Asadar, emotiile le invata cu ajutorul reactiilor noastre, ale adultilor. Modul in care actionam noi ii ajuta pe ei sa reactioneze, sa constientizeze tipul emotiilor, pozitive sau negative, cand trebuie sa rada, cand sa se bucure sau cand sa se intristeze, sa fie nervos sau suparat. La unele emotii, trebuie sa reactioneze, iar pe altele trebuie sa le ignore. Atunci cand copilul incepe sa vorbeasca, se dezvolta limbajul, acest lucru ajutandu-l in exprimarea emotiilor („Limbajul si asimilarea acestuia de catre copii”). Exista tehnici de linistire, de control cum ar fi: muzica, jocul cu jucariile preferate, plimbarea in aer liber, interactionarea cu alti copii. Atunci cand plange, nu trebuie sa apara iritatia parintelui, deoarece ii va intensifica reactia de suparare. Parintele trebuie sa fie calm, sa vorbeasca linistit, sa-i explice ca motivul pentru care plange nu este important si ca este alaturi de el mereu, ca il intelege. Atunci plansul va inceta. Astfel il invatam sa discearna reactiile emotionale. 8 moduri de a educa emotiile copilului 1.Sa radem impreuna. Emotiile pozitive, bucuria de a fi impreuna, il stimuleaza si asa il invatam sa se bucure de ce este frumos si placut. 2.Sa ne bucuram de entuziasmul lui. Acest lucru il va ajuta sa-si exprime emotiile pozitive prin optimism si voiosie. 3.Sa laudam copilul de fiecare data cand merita. Astfel, el va invata multumirea sa, dar si pe cea a parintelui. 4.Sa ascultam ceea ce doreste sa spuna prin gesturi sau cuvinte. Este important sa ii aratam ca avem timp suficient pentru el, ca nu il ignoram si ca este cea mai importanta persoana pentru noi. 5.Sa il intelegem. Atunci cand greseste, putem chiar sa il lasam sa greseasca. In viata se intampla mereu sa gresesti. Copilul trebuie sa inteleaga ca uneori greseste si ca aceste momente trebuiesc depasite. Nu dorim perfectiunea din partea lui, dar trebuie sa-i explicam ca a gresit, de ce a gresit si ca nu trebuie sa mai greseasca. 6.Sa il incurajamin in finalizarea unei actiuni, in depasirea unei situatii neplacute, in gasirea unor solutii, atunci cand ele sunt necesare. 7.Atunci cand este la varsta la care poate intelege, sa ii vorbim despre emotii, nu doar despre emotiile pozitive, cat si despre cele negative, despre cum se manifesta ele. Da-i exemple din jurul sau. 8.Sa-l lasam sa se bucure de joaca si de activitatile specifice copilariei. Crizele emotionale. Ce este de facut? Una dintre problemele cu care se confrunta parintii este gestionarea crizelor emotionale. Toti trecem, de-a lungul vietii, prin crize emotionale, dar copiii sunt cei care au nevoie de cel mai mult sprijin in gestionarea acestora. Mai cu seama la copiii mici, exista momente cand parintii intampina greutati in rezolvarea acestora. Motivul este imposibilitatea copilului de a isi exprima clar emotiile, dorintele. De exemplu, la copiii de pana la 3 ani, aceste crize emotionale au o manifestare violenta, plans cu tipete, lovituri de pumni, dat din picioare. De ce asa? Deoarece copilul mic descopera acum realitatea din jurul lui. Apar dorintele, iar atunci cand raspunsul parintilor este negativ, apar si reactiile copiilor. De fapt, aceste crize emotionale fac parte integranta din dezvoltarea emotionala. Acesta este modul prin care invata ca nu tot ceea ce doreste se poate si realiza. O explicatie expusa cu calm, rabdare si consecventa poate invata copilul care este diferenta dintre lucrurile ce ii sunt permise si cele care ii sunt interzise. Claritatea si fermitatea explicarii motivelor pentru care nu are voie sa faca acel lucru este un factor important in reusita, intareste relatia copil – parinte si il va ajuta ca pe viitor sa isi exprime emotiile intr-un mod diferit. A nu ceda poate fi cheia succesului in aceste exprimari emotionale. Copilul va intelege in final ca oricat de puternica si de violenta ar fi manifestarea, daca acel lucru nu ii este permis, nu va trebui sa il faca. De exemplu, cea mai banala activitate, cumpararea unei jucarii, poate starni o avalansa de emotii. Cum il invatam sa reactioneze? Dupa alegerea jucariei dorite, fapt ce starneste emotii pozitive, este nevoie de explicatii pentru a il convinge sa se comporte frumos cu acea jucarie, precum “nu tragem de par papusa, pentru ca o doare” sau “nu stricam masina, trantind-o, petru ca se strica motorul”. Atunci cand jucaria aleasa nu poate fi cumparata din diferite motive, iar copilul reactioneaza prin emotii negative, tot explicatia si calmul sunt cele care ne scot din impas. Expunerea motivelor, dar mai ales speranta ca va veni un moment cand va exista posibilitatea cumpararii acelei jucarii, de exemplu de ziua lui, aplaneaza exprimarea negativa a emotiilor. Emotiile copiilor si familiile mono-parentale O situatie speciala o reprezinta copiii care sunt crescuti de un singur parinte, din diverse motive, pe care le-am explicat si in articolul „Problemele copilului fara un parinte”. In acest caz, intre copil si parinte se creeaza o legatura mai stransa. Stresul unicului parinte este mai mare, ceea ce implica eforturi suplimentare pentru a pastra echilibrul emotional in familie. Este doar unul, care trebuie sa ingrijeasca atat fizic, cat si psihic copilul, doar unul care sa-l asculte, sa-l linisteasca, sa-l sustina. In acest tip de familie, copilul se maturizeaza timpuriu, unicul parinte avand tendinta de a il trata ca pe un adult. Acest lucru este pozitiv pentru dezvoltarea ulterioara din punct de vedere emotional, dar exista si consecinte negative, cum ar fi nesiguranta conferita de lipsa celui de-al doilea parinte, pierderea increderii in oameni. Echilibrul si intelepciunea unicului parinte pot compensa lipsa celuilalt parinte, caz in care, din punct de vedere emotional, copilul se poate dezvolta normal. Copilul invata incet, incet sa isi exprime emotiile, fie ele pozitive sau negative, sa reactioneze corect, sa depaseasca ceea ce ii creeaza neplaceri. Modul in care invata acum, in copilarie, cum sa reactioneze si cum sa isi exprime emotiile, va fi, in general, si modul in care va reactiona si se va exprima in viata de adolescent si chiar cea de adult. La un moment dat, dupa ce ajunge la un echilibru emotional in familie, copilul va invata sa-si exprime emotiile, fie prin gesturi, fie vorbind despre acestea. Important este sa fie cineva langa el care sa il asculte. Comportamentul nostru se oglindeste in dezvoltarea emotionala a copilului, ne oglindim in ceea ce face copilul, in felul in care reactioneaza la emotii, fie ele pozitive sau negative. Parintii sunt cei care le formeaza inteligenta emotionala, asta insemnand ca vom avea un copil care constientizeaza emotiile proprii, dar si pe ale celor din jur, care este capabil sa vorbeasca despre ele, care poate depasi cu usurinta situatiile grele din punct de vedere emotional. Venim in ajutorul dumneavostra. Psiholog clinician, logoped, psihoterapeut Simona Hint 0740054037